Ambalajul rosu- culori si curiozitati
Cum poate fi definită culoarea roșie? Designer-ii spun că mai bine ar purta numele de ”Uită-te la Mine”! Și toată lumea știe că roșul este un stimulent pentru papilele gustative, creierul percepându-l imediat, putând cauza emoții. De aceea, este o alegere de top pentru publicitate, logo-uri și identități de brand la nivel mondial. Roșul ne vorbește despre putere și curaj, entuziasm și senzualitate. Cu cât roșul este mai închis, cu atât produsul pare mai luxos în interiorul ambalajului, sau cel putin asa percepe creierul consumatorilor. De aici au pornit Frank Williamson și Clotilde Jubert, cei doi specialiști în publicitate care au realizat un studiu publicat în revista Packaging Design.
O istorie lungă, plină de ”vino-ncoa”
O privire mai atentă dezvăluie o istorie lungă și plină de chemări de tot felul, oricum, cu ”vino-ncoa”. În primul rând, știința ne spune că ochiul uman percepe roșul, atunci când se uită la lumină, în frecvențe cuprinse între 620 și 740 de nanometri. Oamenii si alte primate pot vedea întregul spectru de culori. Alte mamifere, inclusiv câinii, pot vedea culorile albastru și galben, dar percep roșul și verdele ca nuanțe de gri. Același lucru este valabil și pentru taurii care se grabesc la matador deoarece flutură agresiv pelerina, nu pentru că pelerina în sine este de culoare roșie. Posibilitatea de a vedea roșul poate să fi fost o abilitate de supraviețuire a primatelor timpurii, iar oamenii de știință teoretizează că s-a dezvoltat o sensibilitate la roșu, astfel încât acestea să distingă fructele coapte.
Vorbind de preistorie, arheologii au găsit dovezi ale oamenilor timpurii de măcinare a ocrului care devine culoarea roșie din oxidul de fier, încă de acum 170.000 de ani. Iar pudra de hematit a fost găsită într-un mormând de lângă Beijing considerat a fi vechi aproape 700.000 de ani, pudra fiind folosită pentru a simboliza sângele.
Ce au adus conchistadorii?
Până la urmă, tot la blamații gândaci ajungem: La începutul secolului al 16-lea, conchistadorii au adus un suvenir din Lumea Nouă care s-a dovedit a fi la fel de prețios ca argintul și aurul: gândacul cochineal, care, zdrobit și uscat, produce un pigment roșu mai vibrant decât orice văzuse Europa vreodată. Utilizată la început pentru țesături, vopseaua din gândacul cochineal a fost marfa cea mai valoroasa din Spania, după argint!
Colorantii alimentari
Cu timpul, gândacii au fost materia primă pentru pigmentul roșu utilizat în alte scopuri. Azi, creaturile zdrobite au încă utilizările lor, mai ales după ce unii coloranți artificiali în alimente și produse cosmetice s-au dovedit a fi periculoase. (Avertizăm că utilizarea lor este strict reglementată, în UE, fiind chiar interzisă în unele domenii. N.r.). Coloranții menționați pe etichetă drept ”cochineal”, sunt: carminul, acidul carminic, roșu natural 4 sau E120.
La rândul ei, coşenila da aspect cârnaților, crabilor de crescătorie, produselor de patiserie roz, peștelui uscat, iaurtului, prăjiturilor și glazurilor, umpluturilor de plăcintă, înghețatei, sucurilor de fructe, pastilelor, picăturilor de tuse, rujului, gelatinelor, bomboanelor, șampoanelor și chiar cireșelor din multe piețe ale lumii. Iar în Statele Unite, gândacul Cochineal este singura sursă naturală pentru colorantul alimentar roșu, autorizată de Food and Drug Administration US (FDA).
Concentrați pe culoare
Desigur, roșul are impact și pe ambalaj, sau mai ales, pe ambalaj! Pe rafturile supermarketurilor aglomerate, produsele care au ambalaje roșii ies în evidență. Studiile arată că 85%, până la 90% dintre cumpărători iau decizii de cumpărare bazate pe culoarea care stimulează recunoașterea produsului și favorizează loialitatea față de marcă.
Experții de la Centrul Color Solutions, din Marea Britanie, analizează cele mai recente tendințe, în materie de culori, încercând să le găsească noi valențe de utilizare în designul ambalajelor. Tot ei recomandă fără echivoc: Colorați ambalajul alimentelor cu roșu!
Sursa: infopack.ro
Lasă un răspuns