O companie de bere a inventat ambalajele comestibile pentru fauna marina

O companie de bere a inventat ambalajele comestibile pentru fauna marina

Saltwater Brewery, o companie producătoare de bere din Florida, a patentat un ambalaj inovativ: inelul de la six-pack-urile de bere ce poate fi consumat de fauna marină, scrie Huffington Post.

Compania americană de bere a scos pe piață berea cu ambalaj comestibil din material biodegradabil 100%. Ambalajul dozelor de bere este fabricat din orzul și grâul rezultat în urma procesului de fabricare a berii și care dacă ajunge în apă, constituie hrana perfectă pentru fauna marină. Inedita idee a producătorilor de bere a venit ca soluție pentru a proteja animalele și mediul înconjurător.
Impresionați de imaginile în care vietățile ajung să trăiască prinși ca în niște capcane, în cazul în care ambalajul respectiv ajunge în ocean, cei de la compania americană au propus o soluție ecologică. Materialul este sută la sută biodegradabil și, nu numai că nu va mai pune în pericol viața animalelor, dar le și poate hrăni.

ring

Numeroase ambalaje care permit transportarea dozelor de sucuri sau bere sunt fabricate din plastic și ajung în mare unde reprezintă un pericol pentru fauna marină.

Inelul acestor doze de bere este fabricat din orzul și grâul rezultat în urma procesului de fabricare a berii, iar compania a dat asigurări că este la fel de rezistent.

turtle

Potrivit companiei, americanii au băut anul trecut aproape 24 de miliarde de litri de bere, iar jumătate din această cantitate a fost comercializată în doze.

Majoritatea ambalajului care înrămează six-pack-urile ajunge în ocean, afectând fauna și flora, precizează compania. Cele mai cunoscute cazuri sunt ale broaștelor țestoase prinse în aceste inele de plastic și cresc apoi cu diformități ori a pescărușilor care înghit plasticul și le rămâne în aparatul digestiv.

bird

„A împiedica plasticul să ajungă în natură ar trebui să fie o prioritate”, a declarat Nicholas Mallos, responsabil cu menținerea curată a oceanelor din partea organizației Ocean Conservancy, care a lăudat inițiativa celor de la Saltwater. Peste 690 de specii marine sunt afectate de poluarea cu plastic a oceanelor, a reamintit el.

Saltwater Brewery speră acum ca, prin această campanie de promovare, consumatorii să fie dornici să plătească puțin mai mult ca să se bucure de bere și în același timp să salveze mediul înconjurător. Noua bere cu ambalaj comestibil va costa puțin mai mult, dar compania se așteaptă la o reacție pozitivă din partea consumatorilor. După ce a produs în aprilie 500 de prototipuri de astfel de inele-suport comestibile, compania din Florida speră să fabrice câte 400.000 pe lună din octombrie.
six
 

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.