Utilizarea ambalajelor inedite

Utilizarea ambalajelor inedite

Din perspectiva unui brand, ambalajul face parte din identitatea acestuia si poate fi utilizat ca mijloc de promovare, integrandu-se in strategia de marketing. Astfel, unele companii aleg variante inedite de impachetare a produselor pe care le comercializeaza, acestea avand ca obiectiv atragerea atentiei consumatorilor, crearea unei anumite perceptii cu privire la produsele respective si pastrarea brandului in memoria acestora.

Priviti cateva exemple de idei originale pentru ambalare:

vin vin2

Brandul de vinuri frantuzesti Beaujolais a produs un ambalaj in forma unei galeti de vopsea si cu un dispozitiv de turnare aparte. Astfel, pasionatii de vin, pot achizitiona cantitati mai mari, fara a fi nevoie sa se fereasca de privirile vecinilor.

zippo2

Compania de parfumuri Zippo a scos un ambalaj care arata ca o bricheta, insa continutul are un miros mult mai placut. De asemenea, i-ar putea ajuta pe cei care incearca sa renunte la fumat.

frusion_by_designslave

O alta companie, Frusion s-a gandit la niste ambalaje simpatice pentru mere, pere sau portocale. Astfel, chiar si copiii ar putea fi convinsi mai usor sa manance fructe!

Lee-Skinny-Jeans-Packaging Lee-Skinny-Jeans-Packaging-02

Brandul de jeans Lee a produs, pentru colectia skinny, niste ambalaje la fel de subtiri, ca forma piciorului ce ii va purta.

honeypackagingdesign-1 miere

Inspirati de forma reala a unui stup de albine, creativii de la o agentie de design, au produs pentru brandul Bzzz niste ambalaje unde se pun borcanele de miere. Acestea sunt facute din lemn si imita aspectul stupului.

package1

O agentie de design a creat o serie de tricouri, care sunt impachetate in asa fel incat arata ca alimentele ambalate de la supermarket. Aceasta idee le-a adus notorietate si a adaugat un plus de amuzament pentru clienti.

Capture

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.