Premii pentru reciclarea creativă la Can Art&Design Festival

 

Can Art&Design Festival, concurs organizat pentru al treilea an consecutiv, a devenit o formă de educaţie ecologică în ceea ce priveşte revalorificarea dozelor din aluminiu într-o manieră creativă. Această ediţie a reunit peste 80 de lucrări înscrise în cele patru secţiuni – Can Bag Design,  Design, Hand-made Adulţi şi Hand-made Copii. Câştigătorii au fost premiaţi în cadrul Galei EveryCanCounts România, organizată cu scopul de a premia atât rezultatele deosebite ale concursului, cât şi partenerii programului de colectare.

Can Art&Design Festival este un concurs cultural-artistic organizat de Asociaţia Alucro, ce desfăşoară în România programul european Every Can Counts, dedicat colectării dozelor din aluminiu.Concursul s-a desfăşurat în perioada septembrie – decembrie 2016, cu scopul de a sprijini creativitatea celor atraşi de domeniul reciclării creative şi designului, dar şi de a contribui la creşterea importanţei reciclării dozelor din aluminiu în viziunea populaţiei în ansamblu.

Premiile celor patru secţiuni de concurs au fost acordate miercuri, 7 decembrie, în cadrul Galei EveryCanCounts România, în prezenţa Amabasadorului Poloniei în România, Marcin Wilczek, care a susţinut această ediţie a  concursului.

Un „Ceas în stil Steampunk” a fost vedeta secţiunii Design, unde tema a constat în realizarea unui obiect din doze de aluminiu care să aibă funcţionalitate. Tema pentru secţiunea Can Bag Design a constat în realizarea unui design de sacoşă care să ilustreze concepţia artistului asupra reciclării dozelor din aluminiu. Lucrarea câştigătoare a fost „Mind your cans. Recycle.”, care a încercat să sublinieze că impactul pe care îl are realitatea timpului de degradare în mediu a dozelor de aluminiu  depăşeşte o viaţă de om.


1-can

„Mind your cans. Recycle.”

 

La secţiunile Hand-made Copii şi Hand-made Adulţi, tema „Can City” a făcut câştigătoare două proiecte realizate impecabil şi care nu sunt doar o reproducere a unui obiect din mediul urban, ci transmit şi o emoţie aparte. Lucrarea „Magic Chain Carousel” a atras atenţia juriului, care i-a acordat punctaj maxim şi a transformat-o în câştigătoarea sectiunii Hand-Made Adulti . La categoria Hand-Made Copii, lucrarea castigatoare ilustrează un simbol a ceea ce numim oraş, prin reproducerea Turnului Eiffel, devenind anul acesta reprezentativă pentru secţiunea dedicată copiilor.

 

1-candes

„Magic Chain Carousel”

 

Prezent în România cu ocazia Galei Every Can Counts, Maarten Labberton, Director Packaging, Asociaţia Europeană a Aluminiului, a transmis un mesaj de mulţumire companiilor care au grijă de mediu şi încurajează angajaţii să recicleze, cât şi o încurajare către toţi cei care ar putea deveni parte din programul Every Can Counts dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu, pus la dispoziţie gratuit.

 

Surse: candesignfestival.ro, infopack.ro

 

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.